(bilingual post) Erasmus grants for dogs

foto: gizzypooh

*scroll down for english version RO: Am stat cam un an cu un câine în casă. Înainte de a mă muta acolo, am lăsat un tricou de-al meu în culcuşul lui ca să se obişnuiască puţin cu mirosul meu. Ţi-ai găsit. Când am venit cu bagaje, nu ştia cum să mă mârâie mai bine.

Totuşi, destul de repede am început să mârâi şi eu când veneam acasă şi găseam suveniruri neplăcute în camera mea (uşa nu se închidea prea bine) . După vreo 3 săptămâni, mi-am făcut curaj şi l-am smuls odată de subsuori din braţele stăpânului oficial, ca să-l bag cu nasul în creaţiile sale. A mers. Nu ştiu dacă e cea mai bună metodă, dar era recomandată de Master.

Am început să îi spun baliverne când îl vedeam cu ochii ăia “de câine”, obidit în colţul lui, nebăgat în seamă când veneam cu toţii de la serviciu sau şcoală. Reacţiona la o schimbare de ton în voce, renunţa să mai mârâie dacă îi vorbeai ca unui copil. Şi ce prostii îi spuneam! Uneori chiar făceam mişto la greu, dar tonul era cel mai important, se simţea cufundat într-un norişor roz de dragoste… Incredibil, dar am reuşit să pun mâna pe el din ce în ce mai des. Îl mai culegeam din camera stăpânului, unde nu avea voie să intre când acesta nu era acasă. îi plăcea mai mereu să se suie cu fundul pe pernă, “se respectă!” mi-a spus odată Masteru.

L-am scos şi la plimbare dn când în când, dacă dormea stăpânul, eramfoarte matinală atunci. Mă implora să-l scot o tură numai în jurul blocului şi după ce îşi redobîndea calmul era foarte dispus să schimbăm vitezele ca la test drive.

Avea mereu aceeaşi ochi irezistibili de milog, chiar şi când mârâia cumplit câte un musafir. Hrrrr… (trăgea aer foarte sonor pe gâtlej)… mrrrrrr…(iar mai trăgea aer)… grrrrrrr. Ai fi zis că îţi citea cine ştie ce gânduri necurate. Veneau vizitatorii,uneori câte un frate mai înalt şi mai solid : “auzi… vii cu mine până la baie?” Nu aveau tupeu singuri. dar era totuşi uşor de pus la punct şi niciodată nu se azvârlea asupra nimănui.

În zona unde stau acum, nu se poate să trec cu vreo sacoşă de pâine eventual caldă fără să vină la galop, din partea OPUSĂ a străzii câte trei câini freelanceri ameninţători, cu nişte mârâieli atât de guturale şi de sinistre de zici că le-am furat mâncarea de sub nas. Cine îi protejează mă priveşte cu scârbă- câinele simte omul, nu?- şi le distrage atenţia . Nu-i vorbă, mă descurc să scap de ei şi singură. Dar de ce ma filează?

• nu le place deodorantul meu I’m perfect?
• ascult prea multa muzică Darkwave?
  
• te pomeneşti că am făcut un fashion faux pas, fustele cu floricele or fi out?
• umblu cu sacoşe ecologice şi insist să nu mai primesc pungi de plastic, cum să enerverz aşa vânzătorii din cartier zi după zi şi să scap nepedepsită ?
• sunt nesimţită sau imprudentă că am ieşit din casă fără pantaloni “de trening” plus tocuri plus bijuterii de aur
• asta era! tocurile. dacă aş bocăni pe trotuar ar fi un avertisment politicos şi freelancerii s-ar mulţumi să mă înjure de la distanţă…

întrebarea mea este: aşa îţi arăţi dragostea faţă de un animal amărât, lăsându-l sălbatic şi needucat, în mijlocul străzii, deşi zilnic se ia de tot ce mişcă? mai ştiu de la veterinarul fostului câine adoptiv că mâncarea pentru oameni nu e chiar friendly pentru ficatul de câine dar… e ceva ideal deocamdată.

Să mai zic că nu se poate discuta cu cine-i protejează pe băieţii de cartier cu patru picioare? Că nu se pune problema unui dresaj minim- minimorum sau a vreunei asociaţii de protecţia animalelor care să le dea bietelor potăi un control medical şi un stăpân? De ce să îi fie luaţi de sub aripă, săracii de ei?

Mai ştiu pe cineva care a înfruntat până recent un câine, tot comunitar sălbăticit, în bloc, ţinut în spaţiul îngust dintre uşa protectoarei şi treptele pe care omul respectiv le urca până la el acasă. Normal că îl înjura pe limba lui, doar i se încălca teritoriul! Administratorul nu recomanda absolut deloc discuţii cu protectoarea. Stătea de atâţia ani acolo în bloc, s-ar fi supărat etc etc Câinele a fost dus printr-un miracol undeva la curte.

Să sun la Vier Pfoten aşa, pe la spatele milostivei de pe stradă?

EN: If you feel a little alien in a new neighbourhood, wait till you meet the local dogs! there must be something wrong with me, dogs feel what kind of person you are, right? I probably have to change my deodorant/ my clothes (too casual for weekday afternoons)/ stop listening to so much Darkwave music/ put on more makeup/ stop handing those f**king environment friendly bags to sales people at groceries in the area…

If someone does call Vier Pfoten it would have to be behind a protector’s back. How, how could anyone be so cruel as to take away from her some hungry, uneducated dogs that jump at whoever moves in sight? why on earth humiliate them with a medical exam and a proper home and dog training?

I used to live in a house with a dog that hated me passionately at first. However, breed not taken into account, it was more or less an educated dog and even if he growled at house guests to the point where I would take 5ft6 tall dudes to the bathroom, yes I know, this dog would never actually throw himself at anyone.

I gradually became tolerated, I would say the stupidest and most offensive things to the dogyy woggy and he would receive them with love just cause I used a soft tone of voice… I would lecture him for inacceptable deeds around the house and take him for a walk when the master would be too tired to take pity at the desperation of his furry friend.. after calming down outside, we would try out a new pace every 2 minutes and enjoy it like a test drive…

ou sont les chiens d’antan?